Zorile de august se lăsau peste piața din Turnu Măgurele când Ileana Coman a deschis pentru ultima oară roaba plină cu flori. Georgine, gladiole, tuberoze — tot ce mai rămăsese din grădina ei de o mie de metri pătrați, cultivată cu mâna ei de treizeci de ani. La 68 de ani, cu genunchii scârțâind și cu 340 de lei rămași în portofel, venise să vândă tot, pentru că peste trei zile trebuia să plătească 2.100 de lei restanță la întreținere, altfel îi tăiau apa.
Tarabă lângă tarabă, în colțul pieței unde se vindea de obicei, o aștepta Costel Bărbulescu, cel care închiriase locul de la primărie și îl subînchiria mai departe florarilor mărunți, la preț dublu.
— De azi e 50 de lei taraba, nu 25, a spus el, cu mâinile în buzunarele unei jachete prea groase pentru sezon.
— Costele, ieri era 25. Am venit cu tot ce am, n-am de unde să scot altă sumă.
— Atunci vinzi pe trotuar, ca cerșetorii.
Ileana n-a răspuns. A împins roaba pe trotuarul de lângă intrarea în piață, unde poliția locală amenda pe oricine expunea marfă fără autorizație. A aranjat găleata cu georgine chiar sub un stâlp, sperând că paznicul de dimineață o va lăsa în pace măcar până la prânz.
N-a apucat să vândă nici trei buchete când a văzut mașina primăriei oprind în colț. Din ea a coborât nu un agent, ci Vasile Enache, fostul ei elev de la liceul agricol, acum inspector în cadrul serviciului de spații verzi. O recunoscuse de la distanță, după eșarfa înflorată pe care o purta mereu.
— Doamna profesoară Coman? Ce faceți aici, pe trotuar?
Ea i-a explicat, fără să se plângă, doar înșirând faptele: taraba, prețul dublat, restanța la asociație. Vasile a ascultat, s-a uitat spre taraba lui Costel, apoi spre florile ei, ofilite deja de căldură.
— Am o idee, dar nu vă promit nimic. Primăria organizează sâmbătă un târg de toamnă în Parcul Cetății, pentru meșteșugari și producători locali. Standurile sunt gratuite dacă dovediți că sunteți producător, nu revânzător. Aveți acte de la grădină?
— Am chitanțele de la semințe și îngrășăminte din ultimii cinci ani, le păstrez pe toate.
Sâmbătă dimineața, Ileana avea un stand adevărat, cu masă și umbrelă, la doi pași de scena unde cânta fanfara orașului. A vândut în patru ore cât nu vânduse într-o lună întreagă — 1.870 de lei, pentru că oamenii veniți la târg plăteau bucuroși 15 lei pe un buchet de georgine „de la o crescătoare, nu de la un intermediar", cum scria pe cartonul mâzgălit de Vasile chiar înainte de deschidere.
Către prânz, Costel Bărbulescu a apărut și el la marginea târgului, cu propria tarabă goală în urmă, pentru că florarii lui refuzaseră să mai plătească taxa dublă și plecaseră toți la Parcul Cetății. S-a apropiat de standul Ilenei, a privit banii strânși în cutia de tablă, apoi florile care mai rămăseseră — doar câteva tuberoze.
— Ai noroc că te știe inspectorul.
— N-am noroc, Costele. Am treizeci de ani de muncă și niște chitanțe pe care le-am păstrat pentru că așa m-a învățat tata: să ai mereu dovada pentru ce faci. Tu ai vrut doar taraba mea, dublată.
A luat ultimele trei tuberoze, le-a legat cu o sfoară și i le-a întins, fără resentiment, doar ca pe un fapt împlinit.
— Ia-le. Le dau la preț de prieten — degeaba, dacă vii mâine la nouă și-mi aduci roaba înapoi la poartă, așa cum ai luat-o vinerea trecută, fără s-o mai întrebi pe cine calci în drum.
