# Vecina de peste drum
Păi, eu locuiesc pe strada Grigore Ureche din Brașov, la etajul trei, într-un bloc cu balcoane înguste și pereți subțiri. De la mine se vede stația de autobuz și ușa de la intrarea Danei. Ea s-a mutat aici acum un an și jumătate, după ce l-a părăsit pe Andrei. Andrei era soțul ei, mecanic auto. L-a lăsat pentru Radu, care avea trei restaurante în centru și o mașină neagră, un Mercedes GLE.
Eu le știu povestea de ani de zile. Dana și Andrei au fost căsătoriți nouă ani. Nu era ceva spectaculos. Andrei venea acasă seara, o ajuta la cumpărături, vorbea despre mașini. Ea își dorea altceva — vacanțe, restaurante, haine scumpe. Apoi a apărut Radu. El avea patruzeci și patru de ani, purta costume croite, venea la sală cu Mercedesul. Într-o seară, am văzut-o pe Dana cu valize. Andrei le ducea la taxi. Nu a țipat, nu a oprit-o. I-a spus doar: „Ai grijă de tine, Dana.” Ea s-a urcat în taxi fără să se uite înapoi.
Un an mai târziu, Dana a apărut din nou în cartier. Radu pierduse restaurantele, vânduse Mercedesul, mergea cu o Mazda veche. Dana s-a mutat într-o garsonieră. O vedeam dimineața la stație, cu o cafea de 12 lei în mână, așteptând autobuzul de 3 lei. Slăbise mult.
Uneori venea Radu la ea. Îl vedeam de pe balcon cum stătea la ușă și cerea bani. Într-o zi, am auzit-o vorbind la telefon: „Trei mii de lei, atât am. Mai mult nu pot.” A închis telefonul. Apoi a rămas cu telefonul în palmă, apăsând marginea cu degetul mare, de parcă ar fi vrut să șteargă ceva de pe el.
Într-o joi seara, ploua cu găleata. Câinele vecinului lătra la fiecare autobuz. Dana stătea în stație, cu geanta lipită de piept și telefonul în mână. Ecranul era negru — rămăsese fără baterie undeva pe drum. A apăsat butonul de câteva ori, apoi a lăsat mâna în jos. Apa i se scurgea pe față și se amesteca cu lacrimile, dar nu le ștergea, avea mâinile ocupate cu geanta, o strângea la piept ca și cum ar fi vrut să oprească ceva înăuntru.
Apoi a apărut un BMW X5. S-a oprit lângă stație. Geamul a coborât. La volan era Andrei. L-am recunoscut imediat — schimbase mașina, dar nu și felul în care ținea capul plecat spre geam, atent, fără să se impună. Dana nu s-a mișcat o secundă. Apoi s-a urcat. Am auzit doar portiera închizându-se. Mașina a plecat.
A doua zi de dimineață am aflat de la vânzătoarea de la chioșc ce se întâmplase: mașina lui Radu rămăsese în pana în fața restaurantului fostei lui firme, chiar sub geamurile localului pe care nu-l mai deținea, și Dana îl sunase pe singurul om pe care-l mai putea suna la ora aia fără să se gândească de două ori. Andrei venise cu mașina lui nouă, cumpărată din banii strânși cât timp ea fusese plecată, și o dusese acasă fără o vorbă în plus. Nu s-au împăcat în seara aceea. El a lăsat-o la ușă, a așteptat să vadă lumina aprinsă în geam, apoi a plecat.
Peste două săptămâni, într-o sâmbătă dimineața, am văzut-o pe Dana chemând un lăcătuș. A venit un bărbat cu o geantă de scule. A schimbat broasca de la ușa ei. Am numărat bancnotele pe care i le-a dat: 540 de lei. Ea a primit două chei noi. A scris ceva pe un bilet, a pus cheile într-un plic și a traversat strada. A băgat plicul în cutia poștală a lui Radu. Am urmărit totul de pe balcon.
O oră mai târziu, a venit Radu. A urcat scările, a bătut la ușa Danei. Nimeni nu a răspuns. A încercat să introducă cheia, dar broasca nu se potrivea. A scos telefonul, a sunat. Nu a răspuns. A lovit ușa o dată cu podul palmei, apoi a coborât. L-am văzut plecând cu umerii lăsați.
Dimineața următoare, am întâlnit-o pe Dana pe scară. Ducea o mapă cu documente. Am întrebat-o: „Ce s-a întâmplat cu Radu?” Ea a ridicat din umeri. „Am închis contul comun. Am scos banii rămași, 24 500 de lei, și i-am pus pe numele meu. I-am dat cheile. Nu mai plătesc pentru greșelile lui.”
Am întrebat-o, așa, într-o doară, dacă mai vorbește cu Andrei. Ea a strâns mapa mai tare la piept, exact cum strânsese geanta în ploaie. „Am rugat-o pe fata lui, verișoara lui, adică, să-mi dea numărul de la un lăcătuș bun. Atât.” Nu m-a privit când a spus-o. A coborât scările. Am auzit ușa de la intrare. M-am întors la călcătorul meu, care se răcise.
