Corina scoase din contul de economii ultimii doi mii de lei, verifică soldul de trei ori și abia atunci se lăsă pe spate în scaunul de birou, ușurată. Optsprezece mii de lei. Exact cât trebuia pentru pachetul all-inclusive la Antalya, cumpărat pentru ea și Radu.
Anul acesta n-a fost ușor. Corina, contabilă la o firmă de distribuție din Craiova, renunțase la orice: la cafenelele de sâmbătă cu colegele, la geanta pe care o tot amâna, la ieșirile la film. Toți banii se duceau într-un plic virtual numit, în aplicația băncii, simplu: "Marea". Cu Radu era de doi ani și abia acum simțea că lucrurile se așază — el nu mai ieșea cu prietenii toată noaptea, avea un loc de muncă stabil la un service auto de pe centură, părea, în sfârșit, un om pe care te poți baza. De-asta ținuse atât de mult ca vacanța asta să iasă perfect. O alegeau împreună, seară de seară, răsfoind oferte pe telefon: hotel cu vedere la mare, mic dejun pe terasă, plajă cu nisip fin, opt zile fără alarme, fără facturi, fără nimic altceva decât ei doi.
Și Radu strânsese, chipurile — renunțase la ture suplimentare de bere cu băieții, spunea el. Când cumpăraseră biletele de avion, Corina simțise un fel de amețeală fericită, ca și cum, în sfârșit, viața îi dădea și ei ceva ce merita așteptat.
În noaptea dinaintea plecării n-a dormit aproape deloc. Valiza era gata de cu o săptămână, rearanjată de trei ori. Dimineață, Radu a venit s-o ia cu mașina lui — un Logan vechi, cu bord plin de brichete și bonuri de la benzinărie — și au condus spre Aeroportul Craiova, fiecare cu gândurile lui. Pe geam, Corina privea blocurile cenușii și se gândea că peste câteva ore toate rămân în urmă.
Check-in-ul a durat puțin. Au predat bagajele, au trecut de control, s-au așezat în sala de așteptare, printre alți oameni la fel de fericiți, plecând spre aceeași mare. Când s-a anunțat îmbarcarea, Corina a fost prima în picioare.
S-au așezat la locurile lor — rândul unsprezece, lângă geam. Corina lângă hublou, Radu alături. Mai rămânea doar centura de siguranță și decolarea.
Și atunci a auzit:
— Rădulică, dragul mamii, uite cine-i aici!
Corina s-a întors brusc. Pe culoar stătea Georgeta, mama lui Radu, iar lângă ea — o altă femeie de aceeași vârstă, cu ruj strident și un zâmbet larg cât toată fața.
Corina clipea, fără să priceapă. Soacra? Aici? În avionul ăsta?
— Mamă, salut, spuse Radu, ridicând ochii din revista de bord, iar obrajii i se colorară treptat.
— Vai, Rădulică, tu ești binefăcătorul nostru! Ce băiat bun am! ciripi Georgeta.
Necunoscuta se lumină și ea la față:
— Eu sunt Venera, prietena mamei tale de treizeci de ani. Mulțumim că nu ne-ai uitat!
Corina se întoarse spre Radu.
— Despre ce vorbesc astea?
El se uita fix la covorul din avion.
— Voiam să-ți spun mai demult…
— Să-mi spui ce?
— Am cumpărat două locuri în plus. Pentru mama și tanti Venera.
Ceva se prăbuși în Corina. Cumpărase bilete. Pentru mama lui și prietena ei. Pe vacanța lor, a amândurora.
— Glumești? abia reuși ea să articuleze.
Radu începu să se justifice: mama insistase, spusese că toată viața visase la mare, că are pensie mică, o mie opt sute de lei pe lună, că n-o să mai aibă niciodată ocazia asta. N-a putut s-o refuze.
— Dar eu? îi tremura vocea. Eu am muncit un an întreg și am pus bani deoparte pentru vacanța asta. A noastră. A doi oameni.
— Corina, tot împreună suntem, zise el. Doar că acum o să fim o familie mare, în vacanță.
Georgeta se aplecă imediat peste culoar:
— N-o să vă deranjăm deloc! Stăm acolo, la rândul doisprezece. Aproape lângă voi!
— Sigur că da, adăugă Venera. Tinerii trebuie să fie singuri. Noi mai trecem doar din când în când. Și la excursii mergem împreună, firește.
Corina se întoarse spre hublou. Ar fi vrut să țipe, dar gâtul i se strânsese atât de tare încât nu ieșea niciun cuvânt. Zborul a durat trei ore și douăzeci de minute. N-a scos o vorbă tot drumul. Radu a încercat de câteva ori să vorbească, dar ea nu răspundea. În minte i se învârtea un singur gând: un an întreg de vise, de economii, de planuri — spulberat înainte ca avionul să fi decolat măcar.
La hotel, s-a dovedit că erau două camere: una pentru ea și Radu, alta pentru Georgeta și Venera. A fost singura mângâiere. Când Corina a intrat în cameră, totul era exact ca în fotografii: pat dublu, balcon cu vedere spre bazin, aer condiționat care răcorea imediat aerul greu de afară. Dar bucuria nu venea.
S-a așezat pe marginea patului, iar Radu a spus:
— Trebuie să vorbim.
— Despre ce?
— Văd că ești supărată…
— Supărată? Radu, mi-ai furat visul. Visul nostru.
El a jurat că n-a furat nimic, că tot împreună sunt. Dar Corina simțea deja limpede: asta n-o să fie o vacanță romantică. O să fie o vacanță cu mama lui și prietena ei.
Aproape imediat s-a auzit o bătaie în ușă. Fără să aștepte răspuns, Georgeta a intrat.
— Rădulică, la noi nu merge aerul condiționat! Vii să te uiți?
— Acum, mamă, a zis el, vinovat, și a ieșit.
Corina a rămas singură în camera pe care o visase un an întreg, cu valiza încă nedesfăcută lângă pat, și s-a gândit, pentru întâia oară de când urcase în avion, că vrea acasă.
De-aici încolo, totul a mers exact așa cum se temuse. La cină, Georgeta și Venera așteptau deja la intrarea în restaurant. La micul dejun ocupau locuri și fluturau din mână: "Rădulică, aici!" La plajă — împreună. La plimbare — împreună. Fiecare masă, fiecare ieșire din hotel — împreună. Radu le aducea omletă, cafea, suc de portocale. Dacă mamei nu-i plăcea ceva, se ducea după altceva. Dacă voia la un magazin, mergea cu ea la magazin. Dacă obosea, căuta umbră. Dacă voia apă, alerga după apă.
A patra zi, Georgeta a vrut o excursie la ruinele antice din Side. Costa treizeci și cinci de euro de persoană. O sută patruzeci de euro pentru patru — o cheltuială pe care Corina și Radu n-o prevăzuseră deloc.
Radu a încercat să obiecteze, dar mama a insistat:
— Doar suntem în vacanță! Cum să facem economie acum?
Venera a sărit imediat în ajutor:
— Mamă-ta are nevoie și ea de puțină cultură!
Radu a oftat și a acceptat. Nici măcar n-a întrebat-o pe Corina.
La excursie era cald, aglomerat, praf peste tot. Georgeta și prietena ei s-au plâns întruna: ba li s-a făcut sete, ba obosiseră, ba căldura era de nesuportat. Radu alerga în jurul lor, iar Corina mergea în urmă, fotografiind ruinele fără să scoată o vorbă.
Seara, soacra a vrut la un restaurant de fructe de mare.
— Rădulică, hai! Zice lumea că-i foarte bun!
— Mamă, e scump acolo, a încercat el din nou.
— O dată în viață poți să-ți permiți și tu un lux!
La restaurant, Georgeta a comandat homar, Venera — creveți. Corina a luat cea mai ieftină salată. Când a venit nota — șase sute cincizeci de lei — Radu s-a albit, dar a plătit.
Apoi au urmat tarabele cu suveniruri. Magneți, farfurii, statuete. Și iar Radu scotea portofelul.
Seara, Corina stătea pe balcon, cu telefonul în mână deschis la aplicația băncii, la plicul virtual numit "Marea", acum aproape golit. Radu s-a așezat lângă ea.
— Ești supărată?
— Nu-i supărare, Radu. E dezamăgire.
I-a spus tot: că n-au fost nicio clipă singuri, că în loc de romantism au ajuns bone pentru două femei în toată firea, că el a cheltuit mai mult pe ele decât pe vacanța lor.
— Exagerezi, a zis el.
Și atunci Corina n-a mai putut.
— Exagerez?! Am strâns un an! Un an întreg mi-am refuzat orice! Iar tu ai luat și le-ai adus aici pe mama ta și pe prietena ei!
— Păi, sunt neamurile mele…
— Și eu ce sunt pentru tine?
— Ești iubita mea.
— Iubita căreia nu i-ai spus că aduci și alți doi oameni!
— Mi-a fost frică că n-o să fii de acord…
— Sigur că n-aș fi fost! Pentru că asta trebuia să fie vacanța noastră!
În clipa aceea ușa s-a deschis. În prag stătea Georgeta.
— Radu, ce se întâmplă aici? De ce țipă la tine?
Corina a încercat să se stăpânească, dar nu mai putea. I-a spus că e sătulă, că vacanța ei s-a transformat în serviciu de room-service pentru soacră și prietena ei.
Georgeta s-a înroșit.
— Radu e fiul meu! Are datoria să aibă grijă de mine!
— Eu credeam că zburăm doi, a răspuns Corina. Nu cu tine, cu prietena ta și cu pretențiile voastre fără fund.
În cameră s-a lăsat o tăcere grea. Radu stătea alb la față, parcă înțepenit.
— Cine ești tu, mă rog, ca să-i spui fiului meu cum să trăiască? a aruncat Georgeta.
— Sunt iubita lui.
— Doar iubita! Nici măcar soție, și-atâtea pretenții!
În ușă a apărut și Venera, băgându-se și ea în discuție. Corina simțea lacrimile arzând, dar nu le lăsa să curgă. Spunea că vacanța asta a devenit un coșmar, că nu se odihnește, ci îndură.
— Păi atunci nu mai îndura! a zis tăios soacra. Du-te și odihnește-te singură!
Corina a înghețat. Apoi, brusc, a înțeles: chiar era o ieșire.
— Foarte bună idee, a spus, întorcându-se spre Radu. Exact asta o să fac.
— Ce? el o privea năucit.
— Restul vacanței îl petrec separat.
A scos valiza și a început să-și arunce lucrurile în ea.
— Mă mut în altă cameră.
— Corina, e o nebunie!
— Nebunie e să mai îndur trei zile mama ta și prietena ei.
Georgeta a pufnit disprețuitoare:
— Păi du-te! Fără tine, o să ne fie și mai bine!
Corina a închis fermoarul valizei, și-a luat geanta și l-a privit pe Radu ultima oară.
— Rămâi cu ea. Dacă ea contează mai mult pentru tine.
A deschis ușa cu putere și a ieșit. Radu a făcut o mișcare să o urmeze, dar mâna mamei l-a prins strâns de braț.
— Rădulică, nici un pas! Las-o să meargă unde vrea!
El a rămas nemișcat. S-a uitat la mama lui. Apoi la ușa închisă.
N-a mai plecat după Corina.
Dimineața următoare a coborât singură la micul dejun, într-o cameră individuală pe care recepționera, o fată din Constanța ajunsă sezonier la Antalya, i-a găsit-o fără să pună întrebări, doar cu un "sper să vă simțiți mai bine aici" spus în română, ca o mică bucurie neașteptată. Corina și-a luat cafeaua, s-a așezat singură la o masă cu vedere spre mare și a mâncat fără să se uite spre masa unde Radu stătea între mama lui și Venera, tăind pâine pentru amândouă.
A rămas pe litoral cinci zile, plajă, cărți luate din bibliotecuța hotelului, o excursie cu barca la care s-a dus singură și de care, spre mirarea ei, s-a bucurat sincer. Radu i-a scris de câteva ori — mesaje scurte, întrebări dacă e bine, o rugăminte să vorbească — dar ea n-a răspuns decât o singură dată, cu un rând: "Sunt bine. Vorbim acasă."
Acasă a vorbit, într-adevăr — dar nu cu el întâi, ci cu avocata de la firma unde lucra, o colegă mai în vârstă care se ocupa de contracte comerciale și care i-a explicat, într-o pauză de masă, cum se rezoluționează un contract de proprietate comună dacă apartamentul cumpărat împreună, cu un avans pus de amândoi, nu fusese încă notat pe amândouă numele la cartea funciară. Se dovedise că nici măcar acolo Radu nu apucase să-i treacă numele, deși vorbiseră despre asta de luni de zile.
Peste o săptămână, Corina s-a dus la notar singură, cu extrasul de cont care arăta clar cei nouă mii de lei — jumătate din avansul apartamentului pe care-l plătise din banii ei — și a cerut să fie trecută oficial ca proprietar în cotă-parte, conform sumei depuse, indiferent ce se întâmplă mai departe cu relația. Radu a semnat actul fără să comenteze, palid, în biroul notarial de pe strada Unirii, cu geanta ei de contabilă pe genunchi și cu un dosar galben cu toate chitanțele adunate atent, lună de lună, timp de un an.
Nu s-au mai mutat împreună. Corina și-a păstrat cota ei din apartament, a scos-o la vânzare separat de partea lui trei luni mai târziu, iar cu banii încasați și-a plătit o vacanță — doar a ei, de data asta — la un hotel mic de pe litoral, fără nicio cameră vecină rezervată pentru altcineva.
