Oxana lăsă valiza lângă ușă și nu-și scoase haina.
— Ori pleacă femeia asta chiar acum, ori mâine te duci la serviciu și explici șefului de ce ceri trei zile fără plată. Alege.
Igor se foia lângă perete, în hol, iar între el și sufragerie se îngrămădeau două sacoșe în carouri — genul acela în care se cară cartofi de la țară. Din bucătăria apartamentului lor cu două camere din Titan, în București, venea miros de ciorbă și zăngănit de lingură străină pe farfurie străină. Oxana tocmai ieșise dintr-o gardă de douăzeci și patru de ore la Urgențe — treisprezece ore, trei ambulanțe la rând, dintre care una adusese un copil. Voia un singur lucru: să stea douăzeci de minute sub apă fierbinte și să se culce.
În loc de asta, în bucătărie stătea soacra soțului ei, doamna Rodica, iar lângă ea o femeie voinică, în trening, așezată pe un scaun ca și cum ar fi locuit acolo dintotdeauna.
— Oxănica, în sfârșit! — se ridică doamna Rodica în întâmpinare, fără nicio urmă de scuză. — Fă cunoștință, Tamara, colega mea de facultate, a venit din Ploiești la un consult la chirurgul vascular. Iar hotelurile s-au scumpit acum — vreo patru sute de lei pe noapte, e jaf la drumul mare. Zic eu: ce hoteluri, Igorel are apartament cu două camere, e loc destul. Stă o săptămână.
Oxana tăcea. Din apartamentul vecin, prin perete, se auzea înfundat televizorul — o reluare a vreunui talk-show — și sunetul acela o enerva, nu se știe de ce, mai tare decât vocea soacrei.
Igor cunoștea regula: oameni străini în casa lor doar cu acordul ei, mai ales acum, când plăteau de trei ani credit pentru renovarea de după inundația provocată de vecinii de deasupra. Dar în loc să-i spună mamei lui "nu", ridică doar din umeri:
— Oxana, hai, chiar are omul nevoie la doctor…
În clipa aceea ea înțelese că soțul ei tocmai alesese altceva decât pe ea.
Ciocnirea a avut loc după două ore. Tamara, fără să întrebe pe nimeni, mutase rufele din dulapul din camera fetiței lor, elevă în clasa a treia, explicând că "nu-i bine pentru copil să doarmă lângă calorifer, usucă aerul". Când Oxana a rugat-o pe musafiră să nu se atingă de lucrurile copilului, aceasta a pufnit și a anunțat tare, ca să audă tot apartamentul:
— Vai, ce nervoasă e nevastă-ta, Igorel. Se vede imediat — bucureșteancă get-beget, obișnuită să comande. Rodica, tu ziceai că sunteți ospitalieri.
Doamna Rodica s-a repezit imediat să-și consoleze prietena, șuierând spre noră să "nu se facă de râs în fața lumii". Oxana s-a retras în dormitor și a încuiat ușa. N-a putut adormi: până la unu și jumătate noaptea, din bucătărie s-au auzit televizorul și Tamara vorbind la telefon, pe difuzor, cu cineva despre tensiune și analize. Igor s-a culcat pe canapeaua extensibilă din sufragerie și nici măcar n-a trecut s-o întrebe cum se simte.
Dimineața s-a dovedit că flaconul ei de șampon scump, luat de la farmacia din colț, era pe jumătate gol, iar pe aragaz Tamara prăjea ochiuri în tigaia preferată a Oxanei — cea cu strat ceramic, pe care o zgâria cu o furculiță de metal.
— Oxana, ți-am pregătit micul dejun, — se întoarse musafira, ștergându-și mâinile pe prosopul cu cocoși brodați, pe care i-l dăruise bunica Oxanei. — Vasele le speli tu, mie mi se crapă mâinile de la chimicalele voastre. Și cumpără maioneză ca lumea, că în frigiderul vostru numai verdețuri și iaurturi.
— Doamnă Tamara, — Oxana vorbi încet, încercând să-și păstreze vocea calmă. — Nu v-a chemat nimeni aici. Ori respectați regulile casei ăsteia, ori vă strângeți bagajele.
În bucătărie năvăli doamna Rodica.
— Cum vorbești tu cu cei mai mari? Noi cu tatăl lui Igor i-am dat pentru apartamentul ăsta doisprezece mii de euro! Sunt și eu stăpână aici, nu mai puțin decât tine!
Era o minciună, iar Oxana știa asta. Apartamentul îl cumpăraseră ea și Igor din banii obținuți din vânzarea casei părintești a Oxanei, din Câmpina, plus economiile comune. Igor jurase că de la mama lui nu luaseră niciun leu.
— Mama ta a dat bani? — se întoarse ea spre soțul ei. — Răspunde direct.
Igor se înroși, evită privirea.
— A dat… două mii de euro. Pentru geamuri. I-am cheltuit pe altceva — am închis un credit pe card, despre care nu ți-am spus. Iar mamei i-am zis că i-am pus în apartament.
Dubla înșelătorie o lăsă fără cuvinte. Igor nu doar că ascundea datorii — o mai lăsase și pe mama lui să se creadă, ani de zile, co-proprietară a locuinței lor.
— Minunat, — spuse ea încet. Se îmbrăcă și plecă la tură fără o vorbă.
Toată ziua Igor a sunat-o — ea nu a răspuns. Doamna Rodica i-a trimis un mesaj: "nevestele normale nu-și lasă bărbații din te miri ce fleac". Seara Oxana s-a întors într-un apartament tăcut. În bucătărie stătea Igor, palid, singur.
— Se pare că Tamara n-avea nevoie de niciun consult, — se sili el să spună. — Și-a vândut apartamentul din Ploiești, banii i-a dat fiului ei pentru un service auto, iar el a dat-o afară. N-are unde să se ducă. Mama a hotărât s-o cazeze la noi. Trei luni. Poate șase.
Un complot pe la spatele ei. Casa lor urma să devină cămin gratuit pentru o străină, pe timp nedeterminat.
— Și tu ai tăcut.
— Ce puteam face, mama plânge, zice că sunt fiu fără suflet…
Oxana nu s-a mai certat. S-a dus în dormitor, a strâns actele fiicei, lucrurile ei într-o geantă de voiaj. Igor se agita în urma ei, o ruga să nu ia decizii pripite.
— Mă duc la sora mea, în Pantelimon, — spuse ea deja la ușă. — Îți dau trei zile. Ori locuim aici eu și fetița, ori rămâi cu mama ta, cu Tamara și cu datoriile tale — dar deja divorțat. Apartamentul e pe numele meu, cumpărat înainte de căsătorie, un avocat rezolvă totul într-o săptămână.
Trei zile a stat la sora ei, a dormit pe canapea, a ascultat cum huruiau autobuzele pe stradă, sub geam. A treia zi a sunat-o chiar Tamara — cu o voce cu totul alta, fără fastul de dinainte.
— Oxana, iartă-mă. Rodica mi-a spus că apartamentul e al ei de fapt, iar voi stați acolo temporar. Nu vreau să fiu cauza unui divorț. M-am strâns deja, mă duc la nepoată-mea, la țară.
Acasă o aștepta o surpriză și mai serioasă. Nici Tamara, nici soacra nu mai erau în apartament. Igor stătea în bucătărie, complet distrus. Când, în sfârșit, a găsit curajul și le-a cerut mamei și prietenei ei să plece, doamna Rodica a făcut o scenă — i-a smuls buletinul de pe masă și i-a rupt pagina cu poza, țipând că a crescut "un papă-lapte". Plecând, a luat cuptorul cu microunde pe care tot ei i-l dăruiseră și draperiile din sufragerie, pe care ea însăși le pusese cândva.
Igor a ridicat privirea — pentru prima oară în ani, în ochii lui nu mai era frica obișnuită față de mama lui, ci doar oboseală și ceva asemănător luciditătii.
— Am înțeles totul, — spuse el. — Buletinul l-am dus deja la refăcut. Datoria față de mama o plătesc până la ultimul leu, o să lucrez și sâmbetele. N-o să se mai amestece în treburile noastre. Dacă mai vrei, în general, să discuți asta cu mine.
Oxana a trecut tăcută în dormitor, a scos din sertarul biroului dosarul cu actele apartamentului — cel cu contractul de vânzare-cumpărare, unde la rubrica proprietar era trecut doar numele ei. L-a deschis pe masă, în fața soțului.
— Iată ce facem, — spuse ea. — Luni mă duc la notar și facem o convenție matrimonială. Eu și fiica noastră rămânem în acest apartament, indiferent de ce se întâmplă. Tu contribui cu jumătate din întreținere și mâncare — de pe cardul de salariu, nu cash, ca să se vadă totul. Doamna Rodica intră aici doar cu acordul meu, anunțat din timp, și nu mai mult de o zi. Dacă încalci o singură dată — depun actele de divorț chiar în ziua aceea, și nu mai e o amenințare.
Igor a dat din cap, fără să se certe.
O săptămână mai târziu ea a schimbat yala de la ușa de intrare — nu de frică, ci pentru că vechea cheie era la doamna Rodica încă de când aceasta își făcuse, "pentru orice eventualitate", un duplicat, în timpul renovării. Cheile noi Oxana le-a dat doar soțului și fiicei. Tamara n-a mai sunat niciodată de atunci. Iar doamna Rodica, întâlnind-o întâmplător pe Oxana lângă policlinică, a întrebat un singur lucru: "Ai schimbat yala, e adevărat?" — și, auzind "da", s-a întors și a plecat, fără să-și ia la revedere.
