Corina avea patruzeci și șapte de ani și un atelier de croitorie pe strada993, la doi pași de Piața Cipariu din Cluj-Napoca. Îl deschisese cu banii de la vânzarea apartamentului de la Mănăștur, moștenit de la mama ei. Ginerele, Bogdan, intrase în afacere acum trei ani, când Corina se lupta cu un cancer la sân și avea nevoie de cineva să țină evidența comenzilor cât ea făcea chimioterapie la Institutul Oncologic.
Bogdan era priceput la cifre. Prea priceput, avea să înțeleagă Corina mai târziu.
În dimineața aceea de august, cu geamul atelierului deschis și mirosul de plăcinte de la brutăria de vizavi intrând peste zumzetul mașinilor de cusut, Corina a primit un telefon de la contabilă.
— Doamnă Corina, firma s-a schimbat de acționar unic. Actele au fost depuse la Registrul Comerțului acum două luni.
Corina a pus foarfeca jos, exact peste bucata de stofă bleumarin pe care o tăia pentru o rochie de botez.
— Cum adică s-a schimbat?
— Dumneavoastră ați semnat o procură la notarul de pe Memorandumului, în martie. Îl împuternicea pe ginerele dumneavoastră să vă reprezinte în toate actele firmei.
Corina își amintea de hârtia aceea. O semnase pe fugă, într-o zi în care abia se ținea pe picioare de la tratament, iar Bogdan îi spusese că e "doar o formalitate pentru bancă, ca să poată ridica el marfa dacă tu ești la spital". Nu citise fiecare rând. Avusese încredere.
Fiica ei, Ilinca, era însărcinată în șapte luni și lucra la o clinică stomatologică din Mărăști. Corina nu voia să-i strice liniștea cu asta cât mai purta copilul. A închis telefonul și a stat un sfert de oră privind stofa bleumarin, fără s-o mai atingă.
Câinele vecinului, un ciobănesc care lătra de obicei la orice trecător, era ciudat de tăcut în ziua aia — Corina avea să-și amintească asta mai târziu, ca pe un detaliu fără rost, dar care i-a rămas agățat de minte.
A doua zi s-a dus la avocată, doamna Herța, cu care lucrase când divorțase de tatăl Ilincăi. I-a pus pe masă procura, extrasul de la Registrul Comerțului și un contract de comodat pe care nu-l mai văzuse până atunci — prin care ea, Corina, "împrumuta" firmei fără chirie utilajele cumpărate cu banii ei.
— Bogdan a folosit procura ca să se numească administrator și acționar unic, a explicat avocata. Practic v-a scos din propria firmă. Legal, dacă procura era generală și nu limitată la operațiuni bancare, actele astea pot ține în instanță. Dar putem ataca — procura a fost dată în stare de vulnerabilitate medicală, avem certificatele de la Oncologic care arată tratamentul din perioada respectivă.
Corina n-a plâns în biroul avocatei. A plâns acasă, singură, cu geamul de la bucătărie deschis spre curtea interioară, ascultând un radio de la vecini care transmitea meciul naționalei. A doua zi dimineață s-a dus totuși la atelier, ca de fiecare zi.
Bogdan a venit după-amiaza, cu mașina lui, un Skoda Octavia cumpărat cu profitul din primul an de firmă. A intrat fluierând.
— Corina, am pus mașinile de brodat noi la comandă, cele electronice, ar trebui…
— Știu despre procură, l-a întrerupt ea. Știu ce ai făcut la Registrul Comerțului.
Bogdan s-a oprit lângă rafturile cu nasturi.
— Nu e ce crezi tu. Eu am muncit aici, am adus clienți noi, contractul cu hotelul de pe Eroilor a fost al meu. Firma merge datorită mie acum.
— Firma merge cu utilajele mele și cu banii mamei mele, a spus Corina. Și tu ai semnat actele astea cât eu eram la Oncologic, cu perfuzia în braț.
— N-am avut de ales, s-a apărat el, tu erai… nu știam dacă te faci bine. Cineva trebuia să conducă lucrurile.
Corina nu i-a mai răspuns nimic în ziua aceea. A trimis dosarul avocatei să depună acțiunea de anulare a actelor pentru viciu de consimțământ, cu certificatele medicale atașate.
Procesul a durat opt luni. Ilinca a născut o fetiță în octombrie și, la două săptămâni după naștere, s-a prezentat singură la mama ei, fără Bogdan, cu copilul înfășurat într-o pătură cu ursuleți.
— Mamă, eu nu mai stau cu el în halul ăsta. Mi-a zis că, dacă pierzi procesul, mă lasă și pe mine fără nimic, că "așa te înveți minte să nu te bagi".
Corina a luat-o pe nepoată-sa în brațe și n-a spus nimic. A pus doar ceainicul pe foc.
Sentința a venit în mai, anul următor. Instanța a anulat procura pentru viciu de consimțământ — vulnerabilitate medicală dovedită cu documentele Institutului Oncologic — și a repus firma pe numele Corinei, acționar unic, așa cum fusese la înființare.
Corina s-a dus la notar cu hotărârea definitivă și a semnat actul de radiere a lui Bogdan din orice funcție și calitate în firmă. A schimbat apoi yala de la ușa atelierului chiar în ziua aceea, cu un lăcătuș adus de pe strada Horea, cât Bogdan era la o comandă în altă parte a orașului.
Peste trei zile, Bogdan a venit cu cheia lui veche, care nu s-a mai potrivit. A bătut în geam. Corina a ieșit în prag, cu dosarul cu hotărârea judecătorească în mână.
— Ai treizeci și șapte de mii de lei de recuperat de la utilajele pe care le-ai trecut pe firmă fără acordul meu, i-a spus ea. Avocata ta știe unde să trimită cererea, dacă vrei banii înapoi. Altceva n-avem de discutat.
A închis ușa. Prin geamul atelierului se vedea stofa bleumarin, încă neatinsă de un an, întinsă pe masă exact cum o lăsase în ziua aceea de august.
