Am decis pentru mine că fiica mea cea mare merita din plin ca eu și soțul meu să luăm apartamentul și casa de vară pentru ea. Fiul meu a fost o leneș toată viața, nu și-a respectat niciodată părinții și nu a apreciat toate lucrurile bune pe care le-am făcut pentru el. Până la punctul în care acum socrul și soacra lui sunt mai importanți și mai apropiați de el. I-a spus “mamă” cu afecțiune unei necunoscute, dar nu a putut să mă sune nici măcar de ziua mea de naștere pentru că a uitat.
Și-a aranjat cumva viața. Locuiesc cumva cu soția lui, nu au copii, dar muncesc, și slavă Domnului pentru asta. Măcar nu ne cerșește bani după căsătorie și nu mai are nevoie de noi. Ei, cel mai probabil, vor moșteni toate imobilele și alte lucruri de la părinții soției mele, iar Iana mea este singură, așa că în afară de noi nu o va ajuta nimeni.
Locuiește singură într-un apartament, pentru că nu vrea să ne facă de râs pe mine și pe tata și pentru că îi place un pic de independență, dar abia aștept să-i dau apartamentul, ca să se simtă ca o stăpână. Este o fată foarte drăguță, lucrează ca psiholog pentru copii, are mereu grijă de noi, părinții ei. Sărbătorim toate sărbătorile împreună, vine în weekend-uri, iar uneori o vizitez și eu. Și ea a fost singura care, în ciuda vieții ei modeste, a venit în fugă și și-a oferit toate economiile când soțul ei a căzut pe scări și și-a sucit șoldul. Este ușor de văzut cine sunt copiii care ne apreciază. Așa că mi se pare mai corect să las totul moștenire fiicei mele decât fiului meu, care nici măcar nu se gândește la noi.
Tu ce ai face dacă ai fi în locul meu? Ați împărți în mod egal sau ați da preferință copilului mai nevoiaș?