Eu aveam atunci 10 ani, iar fratele meu mai mare avea 12 ani. Se juca în curte toată ziua. Nu prea comunicam. Eu o ajutam pe mama la treburile casnice. Tata lucra la fabrică și venea acasă foarte târziu seara. Mama punea masa, ne adunam și luam cina. Apoi tata își punea pantofii de piele întoarsă, stătea mult timp în oglindă și pleca din casă fără să spună un cuvânt. După ce pleca, mama se uita supărată spre ușă. Mă întrebam unde se ducea tata și de ce mama reacționa astfel. Mai târziu, tatăl meu s-a întors acasă într-o dispoziție bună. Din curiozitate, am întrebat-o pe mama de ce se enervează când tatăl meu pleacă de acasă.
Mama a spus că avea o prietenă. Mi-au ieșit ochii pe frunte. Nu-mi venea să cred. Am văzut cât de mult o iubea tata pe mama, nu era capabil de așa ceva. Următoarea dată când tata a ieșit seara din casă, l-am urmat. Și-a îndreptat pașii spre clădirea Palatului Culturii, a intrat înăuntru. Am stat acolo și m-am gândit dacă să intru sau nu. Dintr-o dată, mâna cuiva mi-a atins umărul. M-am întors și am văzut o femeie frumoasă. Am recunoscut-o pe faimoasa artistă taetra. Însoțit de ea, am intrat înăuntru. Înăuntru am văzut o sală plină de spectatori.
Tatăl meu era pe scenă. Nu știam că era cântăreț de operă. Tatăl meu, s-a dovedit a fi foarte talentat. Interpreta o arie și nu a observat că mă aflam în public. M-am așezat în ultimul rând. Aveam lacrimi în ochi de bucurie. Când a terminat, a fost aplaudat îndelung. A urcat pe scenă, i s-au oferit flori. După concert, eu și tatăl meu ne-am plimbat în parc și am plecat acasă într-o stare de fericire. M-am apropiat de mama și i-am șoptit că tata nu avea o prietenă, era la teatru. Și mama mi-a șoptit: “Știu”.