Trebuie să existe niște limite la nesupunerea părinților și la dorința infinită a bunicilor de a-și încuraja și răsfăța nepoții în orice. Totul este bun cu moderație, astfel încât copilul să aibă respect pentru părinții săi și să știe să audă cuvântul “nu”.
Așa am crescut-o pe fiica noastră, ca să nu facă crize de furie la supermarket sau să leșine pentru o jucărie pe care nu am de gând să i-o cumpăr. Și totul părea să fie bine. La cei cinci ani ai ei, Alina știa că, dacă am spus că nu pot să o cumpăr, atunci asta era tot, și nu avea rost să mă convingă. L-am rugat pe tatăl meu să abordeze cumpărăturile cu nepoata lui în același mod. Nu știu cât de mult a cumpărat pentru ea fără ca eu să știu, sau ce a încurajat-o pe copilă să facă, dar am fost neplăcut surprinsă când am mers toți trei la cumpărături înainte de Anul Nou pentru a pune câteva lucruri pe masă. Eu m-am ocupat de cheltuieli, deoarece tata avea doar o pensie și mă bazam pe ceva, nu plănuisem să cheltuiesc banii fără noimă. Nu sunt o mașină de scris.
În timp ce ne plimbam adunând coșul cu cumpărături, Alina a întrebat dacă poate să ia niște suc, apoi a cerut bomboane. Nu am refuzat, pentru că era în bugetul meu. S-a oprit și la raionul de jucării, luând o jucărie de unicorn de pluș. Adora acești cai cu coarne, eu și soțul meu observasem de mult timp și încercam să facem cadouri pe placul ei. Se apropia Anul Nou, ea tocmai urma să primească jucăria ei, așa că nu voiam să cheltuiesc bani pe încă una.
– Da, cumpărați o jucărie pentru copil, – mă sâcâia tatăl meu. – De ce ești lacom? E sărbătoarea.
– Nu, Alina are deja destule jucării.
Tata nu m-a ascultat și, în timp ce Alina se bosumfla, dându-și seama că nu voi cumpăra nimic, i-a smuls o jucărie și a pus-o în coș. Fiica, bineînțeles, fericită. Și supărată când am pus jucăria afară.
Eu și tati am început să ne luăm la trântă, cu copilul care ne privea. Și era deja ridicol și greșit. Tata mă făcea să par un părinte rău și lacom, refuzând să intre în motivele reticenței mele de a cumpăra jucăria.
– Alina, mai întreab-o o dată pe mama ta”, și-a încurajat bunicul nepoata.
Când Alina a început să întrebe din nou, am refuzat, iar tatăl ei a sfătuit-o pe fată să întrebe mai cu disperare. Când Alina a plâns, toată lumea a început să ne acorde atenție. De fapt, nu era încă un acces de furie pentru o jucărie râvnită, dar probabil că așa credeau ceilalți clienți. De asemenea, au crezut că sunt lipsită de inimă pentru că nu am putut să-i cumpăr fiicei mele o jucărie exact la timp pentru Revelion.
Eram foarte supărată pe tata pentru că a trebuit să cumpăr o jucărie pentru ca fiica mea să nu mai plângă. Eu și soțul meu am încercat din răsputeri să nu o răsfățăm și să fim raționali în privința acestui tip de cumpărături, iar tata a stricat totul. Acum, probabil că Alina va recurge adesea la lacrimi pentru a obține ceea ce își dorește.
Oare de aceea a făcut-o? Pe vremea mea, o primeam pentru că plângeam în mijlocul magazinului și rareori primeam jucării. Nu înțeleg, tata încearcă să se răzbune pe mine pentru acea perioadă sau pur și simplu vrea ca nepoata lui să aibă totul? Și atunci va crește cu ideea că trebuie să-i cumpărăm totul, iar dacă va deveni puțin nervoasă, eu și soțul meu vom renunța și vom cumpăra totuși ceea ce își dorește…