Mama mea însăși nu a vrut să-mi împărtășească povestea vieții mele. Dacă nu ar fi fost bunicile mele din sat, probabil că nu aș fi știut niciodată că mama mea nu era a mea și că tatăl meu era un bastard.
Tatăl meu era căsătorit cu o femeie de la oraș, care nu-și dorea deloc copii, iar când m-am născut, tatăl meu a trebuit să mă ducă în sat la familia lui. Am crescut mai întâi în familia surorii lui, la verișori, dar când aveam vreo cinci ani (nu-mi amintesc deloc acea perioadă, ca să fiu sincer), s-a despărțit de soția lui și s-a mutat și el în sat. Acolo a întâlnit-o pe Barbara, cea mai iubită și adevărată mamă a mea, care m-a crescut și continuă să mă întrețină și acum. S-au căsătorit pentru că nimeni altcineva nu se uita la mama mea, iar bunicii mei voiau să o căsătorească cât mai repede. Nu le-a păsat deloc că existam deja eu.
Așa că am crescut cu toată încrederea că Barbara era mama mea, doar că, din anumite motive, am locuit o vreme cu mătușa mea. Prietenii mei au crezut la început că era din cauză că părinții mei munceau din greu – mulți părinți erau atât de ocupați cu munca încât cei mai mici erau literalmente crescuți de frații mai mari.
Când aveam zece ani, tata a părăsit familia și s-a căsătorit pentru a treia oară cu cineva care locuia departe de satul nostru. Atunci, bunica mea și vecinii ei au început să scotocească în nasturii lui, încercând să-și amintească cine era, ce era și al cui copil eram.
Nu am înțeles atunci, dar ascultând asta la zece, doisprezece, cincisprezece și șaptesprezece ani, mai devreme sau mai târziu începi să înțelegi că Barbara nu era mama mea, că tatăl meu mă abandonase și că nu-mi voi găsi niciodată propria mamă. Dar nu-mi lipsește tatăl meu. Uneori, desigur, mă simt trist, dar am nouăsprezece ani, sunt un tip matur, mă instalez la fabrica de cherestea și nu am timp să-mi fie dor de cei care au plecat din viața mea. Important este că mama mea este acolo pentru mine, că face totul pentru mine, iar eu fac totul pentru ea. Că această poveste complicată a trecutului meu mă face să privesc altfel viitorul, făcându-mi clar ce vreau să fiu și ce nu vreau să fiu. Și ce greșeli nu trebuie neapărat să mai fac.