Ideea de a-l muta pe bunicul într-un azil de bătrâni i-a aparținut mamei mele. Își permiteau să plătească fie un îngrijitor, fie o cameră confortabilă și companie pentru bunicul cu alte persoane în vârstă imediat, iar pe el însuși nu-l deranja. Obișnuia să se simtă singur, așa că încerca mereu să își facă prieteni și musafiri, ne invita adesea la el, dar cu toate medicamentele și operațiile sale, era mult mai bine să fie sub supravegherea constantă a unor persoane competente. În plus, era evident că bunicului îi plăcea în azil. Încă din prima săptămână, toată familia și prietenii mei au aflat că se mutase, iar mie mi s-a permis temporar să mă mut în apartamentul lui, pentru a nu fi nevoită să plătesc chirie.
Bunicul m-a lăsat să fac reparațiile, convingându-mă că eu voi fi cel care va primi apartamentul în viitor și că voia să găsesc o fată drăguță și să locuiesc acolo cu ea cât mai curând posibil. A fost un cadou minunat. Dar nu fără surprize.
– Unii oameni sunt deja obișnuiți să stea cu mine, așa că, dacă cineva are nevoie urgentă, să stea în camera mea pentru câteva zile.
Nu puteam să refuz, era apartamentul lui, la urma urmei. Și nu credeam că bunicul avea o curte acolo, așa că eram sigură că nimeni nu va întreba. Dar, la sfârșitul lunii martie, vărul bunicului meu a venit în vizită. A venit pentru câteva zile, la nepoata lui de la universitate, în vizită. Așa că această nepoată a ajuns să stea și ea la mine.
Bunicul meu m-a rugat să-i găzduiesc prietenul sau vreo rudă îndepărtată, dar picătura care a umplut paharul a fost încercarea lui de a mă aranja cu o cunoștință de-a lui, care era cu zece ani mai mare decât mine și la care se uita tot apartamentul. Așa că i-am spus bunicului meu că ori încetează să mai ceară oamenilor să stea la mine, ori mă mut. Și el mi-a spus să mă mut.
Deci, el nu le-ar fi refuzat niciodată o favoare prietenilor săi, dar m-a refuzat pe mine, nepotul său. Se pare că confortul altor oameni este mult mai important pentru el decât al meu.
Așa că lasă-l să facă ce vrea cu apartamentul – fie să se întoarcă și să locuiască acolo, fie să le dea prietenilor lui cheia și să-i lase să locuiască acolo degeaba, dacă nu-i pare rău. Aș prefera să plătesc chirie și să știu că locuința este a mea și că nimeni nu va intra fără să întrebe, decât să locuiesc cu străini și să fiu tot timpul pe ace din cauza oaspeților.