În dimineața aceea, la șase și un sfert, mama a intrat cu cheia ei în apartamentul meu din Brașov. Afară ploua mărunt, cu un vânt care aducea miros de frunze ude de pe Tâmpa. Am auzit yala răsucindu-se în broască, pașii ei pe hol, apoi umbrela scuturată în chiuvetă. Îmi pregătisem deja geamantanul. Stătea deschis pe scaun, cu un pulover gri îndesat dedesubt. Mama a pus pe masă o hârtie mototolită, cu colțul rupt. Factura pentru reparația acoperișului. Trei mii o sută de lei.
— Plătește întâi, — a spus ea. — Că ție-ți arde de stațiune, iar mie îmi plouă în bucătărie.
Am rămas cu mâna pe mânerul geamantanului. Degetele mi s-au strâns în jurul lui, ca și cum geamantanul ar fi putut să fugă singur pe ușă.
Totul începuse cu trei ani în urmă, când Costin, fostul meu soț, a plecat cu o practicantă de douăzeci și patru de ani. Mi-a lăsat un credit auto de douăsprezece mii de lei, un frigider gol și un bilețel pe care scria: „Așa e mai bine pentru toți”. Am venit la serviciu cu ochii umflați. Oana, colega mea de birou, nu m-a întrebat nimic. A pus în fața mea un ceai de mușețel și a zis doar atât: „E un nemernic”. Mi-a fost de ajuns.
Mama a reacționat altfel. Mi-a spus la telefon, în seara aceea: „Ți-am zis eu că ăla umblă cu ochii după toate. Hai sâmbătă, că mi s-a înfundat scurgerea la chiuvetă”. Și m-am dus. Apoi tot așa, sâmbătă de sâmbătă. Întâi am desfundat chiuveta, apoi am zugrăvit balconul, apoi am schimbat faianța din baie. În fiecare sâmbătă luam autobuzul 32 până la capăt, apoi maxi-taxi-ul până în Codlea. În fiecare sâmbătă găseam pe masa din bucătărie un caiet dictando, cu o listă scrisă mărunt. Mama mă aștepta cu cana de ceai lângă aragaz și cu o plângere nouă.
Acoperișul a început să curgă toamna trecută. O pată galbenă a apărut pe tavanul bucătăriei, întâi cât o farfurie, apoi cât o tavă de cuptor. Mama a pus sub ea o oală de zece litri. Îmi spunea în fiecare seară, exact la ora opt, că pata a mai crescut, că tavanul s-a scorojit, că vecinii îi spun că o să cadă bucata pe aragaz. Îi răspundeam că vin sâmbătă, că o să chem pe cineva, că o să plătesc. Și mă duceam.
Dar anul acesta am primit o primă la serviciu. Cinci mii de lei. Șeful mi-a spus: „Meritați”. Oana a deschis imediat site-ul unei stațiuni. M-a pus să mă uit la pozele cu lacul Ursu, cu nămolul negru, cu băile sărate. Șapte nopți în Sovata, două mii opt sute de lei. Am plătit biletul cu cardul, chiar în pauza de masă. Și am simțit pentru o clipă că există și altceva decât listele din caiet.
Când i-am spus mamei, a tăcut patru secunde, cât ține o respirație. Apoi a zis doar: „Stațiune?” și a închis. De a doua zi, telefonul suna în fiecare seară la opt fix. Luni îmi spunea că a trebuit să pună trei oale sub pată. Marți, că i-a sărit tensiunea. Miercuri, că nu mai poate urca scările. Joi, că vecina de la trei a întrebat-o dacă fata ei a plecat să se recreeze cât timp ei îi plouă în bucătărie. Vineri, că se simte abandonată.
Și acum, sâmbăta plecării, stătea în fața mea cu cheia ei veche în mână și factura pe masă.
Am scos telefonul din buzunarul halatului. Am intrat în aplicația băncii. Mama a urmărit ecranul fără să clipească. Am tastat numărul ei, am introdus suma de 3 100 de lei și am scris în explicație: „ultima factură”. Am apăsat „Trimite”. În geanta ei, undeva pe fund, a țârâit o notificare. Mama a încremenit. Apoi a vrut să spună ceva, dar n-a apucat.
Am sunat lăcătușul.
— Da, urgență. Ușa de la intrare, vreau să schimb yala. Cât costă? Patru sute șaptezeci de lei? Bine, vă aștept.
Am pus telefonul pe masă, lângă factura pe care tocmai o plătisem. Mama a făcut un pas spre perete. A pus cheia veche pe polița de lângă ușă, cu grijă, ca și cum era un ou. Apoi am scos din geamantan un ambalaj cu yala nouă, cumpărată cu o seară înainte din magazinul de bricolaj din Centrul Civic. Am desfăcut plasticul. A pocnit. Mama a tresărit.
— Asta e cheia mea, — a spus ea cu o voce subțire. — Ai înnebunit?
— A fost, — i-am răspuns. — De azi e alta.
Lăcătușul a venit în douăzeci de minute. Purta o geantă de scule cu colțurile roase. A schimbat yala, am plătit numerar: patru bancnote de o sută, una de cincizeci, două de zece. Mi-a dat două chei noi. Am agățat una în cuiul de la intrare, cealaltă am băgat-o în buzunarul de la piept al hainei. Mama stătea în hol, cu spatele lipit de ușa de la baie. Nu spunea nimic. Răsucea cheia veche între degete, ca și cum ar fi încercat să o topească.
Am închis ușa cu cheia nouă. Am răsucit-o de două ori. Click. Sec. Am ridicat geamantanul. Am auzit papucii mamei frecând linoleumul din hol când a făcut un pas. Nu m-am întors. Am deschis ușa de la intrare, am coborât scările. La parter, motanul portocaliu al vecinei dormea pe preșul de la etajul doi, ud leoarcă. L-am ocolit. Mirosul de umezeală de la ghena de gunoi era înțepător, ca întotdeauna.
Când am ajuns la parter, am auzit ușa mea deschizându-se, apoi trântindu-se. Pași grăbiți pe scări. Mânerul ușii de la intrare scuturat o dată, de două ori. Am rămas o clipă lângă cutia poștală. Ploaia bătea în geamul vestibulului. Am împins ușa mare de la bloc și am ieșit sub streașină. În spate, mânerul a fost scuturat a treia oară, cu o furie scurtă. Apoi nimic.
Taxiul mă aștepta. Am urcat, am spus: „la autogară”. Șoferul a pornit ștergătoarele. Ploaia lovea parbrizul în rafale. Pe geamul din stânga, picăturile curgeau într-o rețea strâmbă. Am pus geamantanul pe banchetă, lângă mine.
La autogară, pe panou scria: Brașov — Sovata, linia 7, plecare 07:00. Autocarul era deja tras la peron. Ușile șuierau. Mirosea a motorină și a gogoși calde de la chioșcul din colț. Am cumpărat un bilet până la Târgu Mureș, cu transbordare la Sovata. Șaptezeci și opt de lei. Am plătit cu cardul, am ignorat apelul care a intrat imediat. Mama. Am închis telefonul și l-am băgat în geanta mică, sub fular.
Autocarul a pornit. M-am așezat lângă fereastră, am sprijinit capul de geam. Brașovul rămânea în spate, cu acoperișurile lui roșii și blocurile cenușii. Pe DN13, pădurea răsărea din ceață. Telefonul vibra în geantă, ca o muscă prinsă sub pânză. L-am scos, am văzut unsprezece apeluri pierdute. Am șters notificările, am intrat la setări, am blocat numărul mamei. Apoi am scos din buzunar cheia nouă și am ținut-o în palmă. Era rece. Am închis ochii și am adormit până la Sfântu Gheorghe.
Când m-am trezit, lacul Ursu apărea printre copacii de pe marginea drumului, cenușiu și plat, cu abur la suprafață.
