Philip și cu mine mergeam la aceeași școală, iar după ce am ajuns acolo, în al doilea an, ne-am întâlnit în metrou. Am vorbit despre diverse lucruri și abia atunci am aflat că în tot acest timp a jucat fotbal și că juca la un club mic, cu perspectiva de a lucra în străinătate. Iar eu studiam chimia.
Nu părea să fie prea multe în comun, dar tot s-a dovedit a fi interesant. Și curând m-a găsit pe Instagram și mi-a scris acolo. Am comunicat pur amical, cunoscându-ne din nou, în ciuda faptului că studiasem în aceeași clasă de mulți ani. Și apoi s-a revărsat cumva într-o relație.
Tatăl meu a fost inițial sceptic cu privire la asigurările lui Philip că este jucător de fotbal, pentru că nu îl văzuse niciodată nicăieri, deși se uită la fotbal. Dar când a ajuns să îl cunoască mai bine pe băiatul meu, a fost absolut încântat de el. Deja în acel moment, tatăl meu îmi spunea să nu ratez un băiat atât de uimitor.
De asemenea, mama a spus că sunt o nenorocire ambulantă, iar cu Philip am fost pur și simplu foarte norocoasă. Deși eu eram cea care obținea o diplomă și o slujbă la universitate, iar el era cel care juca fotbal pe teren. Chiar dacă eram singura fiică a părinților mei, ei îmi minimalizau cumva virtuțile, lăudându-l pe Philip.
Nici lui nu prea îi plăcea să-i audă pe părinții mei agățându-se de el și, din cauza atitudinii lor, când el se descurca bine, avea contracte noi și mai mulți bani, a început să creadă că mă întâlneam cu el doar din cauza muncii și a banilor. Insistența părinților mei și vocea palidă pe care o foloseau când vorbeau cu el au făcut ca Philip să mă părăsească.
Era imposibil să mă cert cu el – nu credea că îl iubesc. Îmi ignora telefoanele, se ofensa de “calculele” mele și ieșea deja cu alte fete.
Și totuși, cândva plănuisem să locuim împreună și chiar să ne mutăm în altă țară, dacă i s-ar fi oferit un loc de muncă la un club din străinătate.