Tata trăiește într-un fel de trecut, în care a studiat doar doi ani la o școală tehnică, a abandonat școala, iar prin cunoștințe, pe căi ocolite, este acum șef la fabrică. Iar faptul că a trebuit să muncească de jos în sus nu reprezintă nimic pentru el. Dimpotrivă, el crede că, după ce am început ca agent de pază în cadrul companiei, voi putea ajunge aproape director.
Tata nu înțelege că acestea sunt alte vremuri – educația superioară contează. Poți să ajungi să lucrezi și fără să ai o specializare, dar la interviul de angajare te întreabă întotdeauna dacă ai o diplomă universitară. Pentru un director de magazin poate că nu este foarte important, dar eu nu vreau să devin nimic. Și cu siguranță nu vreau să mă angajez ca agent de pază. Am un creier și vreau să lucrez cu el. Dar părinții mei sunt împotriva acestui lucru.
Tata a spus că, din moment ce am picat prima dată când am intrat și nu am putut merge la buget, atunci anul viitor trebuie să dau vina pe mine. Ori reușesc să intru și mă descurc singură, ori, din nou, mă duc la muncă, așa cum cred părinții că e stupidă școlarizarea.
Sper din tot sufletul să reușesc să intru pe cont propriu, dar am impresia că părinții mei nu văd niciun potențial în mine. Ei cred că dacă voi fi agent de pază voi ajunge oricum într-un birou. Dar nu există așa ceva. Nu poți deveni un angajat valoros fără o diplomă de facultate. Mi-aș dori ca părinții mei să înțeleagă asta într-o zi.