Sora mea Victoria și fiul ei de patru ani locuiesc cu părinții noștri. Nu a funcționat cu soțul ei și nimeni nu a avut timp să își ia o locuință proprie în acea perioadă – toți locuiau în apartamente închiriate. Fostul ei iubit încă plătea pensie alimentară și din când în când ieșea cu copilul, dar nu voia să o ajute în niciun fel. Iar ea visa să se mute repede departe de părinții mei și mă invidia – eu îmi permiteam să plătesc un apartament în centru, cu o priveliște minunată și la zece minute de metrou. Era invidioasă într-un sens bun, după cum mi se părea mie. Așa că atunci când eu și prietenii mei am plecat în vacanță în străinătate, când am întrebat-o pe Victoria dacă ea și nepotul ei ar putea locui acolo, am spus că pot.
Apartamentul ar fi fost oricum gol, așa că cineva l-ar fi curățat, ar fi udat florile, ar fi golit frigiderul. Era bine pentru mine.
Timp de două săptămâni și jumătate am trăit într-un paradis balnear, iar Victoria s-a bucurat de viață fără părinții ei. Trebuia să plece înainte să mă întorc eu, dar în cele din urmă, când a ajuns acasă, sora mea și nepotul ei m-au întâmpinat cu o cină de bun venit. Apoi au rămas până târziu și la cină.
I-am așteptat să se mute odată cu noua săptămână, dându-i de înțeles Victoriei că îi mulțumesc, bineînțeles, dar că era timpul ca ei să plece acasă, dar sora mea s-a prefăcut că nu înțelege. Făcea tot posibilul să facă curat în casă și să gătească pentru mine, iar micuța nici măcar nu mă deranja să mă odihnesc după serviciu. Așa a mai fost încă două zile, până miercuri, când i-am spus categoric Victoriei că trebuie să plece.
– Putem să mai stăm puțin la tine? Îți jur că nu te vom deranja. Mergem în vârful picioarelor, nu facem niciun zgomot. Nici măcar nu vei ști că suntem aici”, a spus ea cu o voce rugătoare. – Nu vreau să merg încă la mama și la tata. Mereu mă sâcâie că nu muncesc, că nu-l învăț cum trebuie pe fiul meu... Și pot să-ți dau o parte din pensia alimentară pentru chirie.
Și ce să răspund la asta? I-am dat Victoriei acordul deocamdată… o săptămână. Dar sunt sigură că va cere să stea mai mult după aceea. Cu sau fără bani, nu prea vreau să locuiesc cu sora mea și copilul. Deja îmi este greu cu viața personală, iar în felul acesta nu voi mai avea deloc una.
Îmi pare rău pentru sora mea, îi doresc tot ce e mai bun pentru ea, dar nu în apartamentul meu. Dacă ar putea găsi ceva mai ieftin pentru ei, aș ajuta-o și eu puțin cu banii. Doar că suntem destul de mari ca să nu locuim împreună.