Mama mea a încercat să mă împovăreze cu muzică încă de când eram copil. Ea însăși era profesoară la școala de muzică din sat. După cum înțelegeți, nu erau mulți cei care doreau să facă asta, așa că mama și-a propus să mă crească ca pe o “persoană cu muzică”, dar eu pur și simplu uram pianul. Nu știam să cânt sau să citesc muzică, așa că am memorat cum să cânt și am suferit toți acei ani, până când am absolvit școala. Apoi am putut să respir ușurată și am uitat de muzică ca de un vis urât.
Când eu și soțul meu am avut-o pe Monica, nici nu credeam că mama mea va mai fi atât de obsedată de ideea ei nebunească cu muzica. Când am trimis-o pe nepoata noastră în satul bunicii ei pe timpul verii, habar nu aveam ce făceau acolo. Mai mult, era greu de ghicit, pentru că altfel Monica era doar la școală tot anul și nu arăta niciun interes pentru niciun cerc. Timp de nouă luni de școală nu a dat niciun semn că i-ar plăcea să cânte la pian sau să facă muzică în general.
Fără să vreau, când am aflat că Monica, la doisprezece ani, în loc să meargă la râu și să se joace cu colegii ei, stătea peste partituri, m-am certat cu mama ei. Am crezut că era doar influența ei și că erau lucruri inutile de care Monica nu va avea niciodată nevoie în viața ei – nu aveam nevoie de ele.
Și apoi fiica mea a mai crescut și, în secret, nu a renunțat la muzică. Îi plăcea să cânte și chiar își compunea propria muzică. Nu ne-a arătat-o niciodată mie și soțului meu, pentru că știa că eu mereu “cloncăneam din limbă și îmi dădeam ochii peste cap”, crezând că studiul este mai important.
Monica se înscrisese singură la un concurs de muzică și, în mod neașteptat pentru noi toți, l-a câștigat. Muzica pe care o compunea, care mie mi se părea la fel de aiuritoare ca și chestiile acelea plictisitoare cu Mozart și Beethoven, ne-a atras pe noi ceilalți. La șaisprezece ani, Monica a început să fie invitată la alte concursuri, a primit premii și a fost invitată la conservator. Dar doi ani acolo i-au fost suficienți pentru a începe să dirijeze o orchestră, iar ea însăși nu a încetat să scrie muzică nouă. Își face loc peste tot pe unde poate, într-o zi vrea să scrie coloane sonore pentru vreo dramă străină și consideră că talentul ei înnăscut este meritul bunicii sale.
În parte, și eu îi sunt recunoscătoare mamei mele. Nu pentru mine, ci pentru Monica. Ceea ce eu uram, fiica mea a iubit din toată inima.