David abia împlinise douăzeci de ani și era prea tânăr nu doar pentru a întemeia o familie, ci și pentru a se gândi la asta. Nu avea o prietenă, dar avea câteva idei preconcepute despre copii. Că erau murdari, că erau obraznici fără motiv, că plângeau și țipau, cerând ceea ce voiau. Câte cheltuieli necesită, câtă atenție și dragoste. De aceea, David credea că sunt murdari. Pe lângă toate celelalte, ei mai poartă și scutece pe care adulții trebuie să le schimbe.
Într-o sâmbătă, sora mea l-a sunat pe David, rugându-l să o ajute cu nepotul ei. Avea o programare urgentă la doctor, soțul ei era la serviciu, iar mama ei era la cabană. Doar fratele ei putea să o ajute. David a refuzat mult timp, fiind la fel de rău ca și copiii, dar a acceptat cu greu.
Nepoata mea avea doar șase luni, dar era un copil surprinzător de liniștit. David
se temea să se apropie de el, să îl ia în brațe, dar când l-a luat, nu mai putea să îl lase să plece, atât de curios era. Fără sora lui, se plimba prin camere cu bebelușul, îi cânta un cântec de leagăn și îl făcea să zâmbească atingându-i ușor nasul micuț cu degetul arătător. Bebelușul era la fel de încântat de unchiul său ca și el de el.
A trecut doar o zi și David și-a dat seama că își adora nepotul. După ce sora lui a născut, nu a vrut să-l viziteze, îl numea pe copil “un extraterestru”, dar acum cerea să-l viziteze și voia să stea în casa surorii lui toată ziua. A depășit-o chiar și pe mama mea la numărul de zile pe care le-a petrecut cu nepotul meu.
Așa că poate că David nu este chiar atât de disperat. Într-o zi va întâlni persoana potrivită și îi va dădăci copilul în același mod.