Îi auzeam adesea pe mama și pe tata certându-se în spatele peretelui. Mama îl făcea pe tata bețiv, spunând că nu aducea acasă suficienți bani pentru a hrăni copilul. În schimb, tata o acuza pe ea de multe adultere. Îi ascultam cum țipau, în timp ce eu mă ascundeam și plângeam sub pătură. Dimineața, se prefăceau că nu s-a întâmplat nimic și se sărutau pe obraji, iar eu le făceam jocul.
Nu a fost cea mai eficientă metodă, pentru că mariajul părinților mei a durat până când am împlinit 12 ani, iar într-o seară mama a anunțat că ne părăsește pentru un alt pretendent. Inițial a vrut să mă păstreze pentru tata, iar noi nu am cerut nimic în schimb. Din câte îmi amintesc, tata i-a spus imediat că poate să plece oriunde și la oricine dorește. A exagerat, nu credea că mama își va face bagajele într-o zi și va pleca a doua zi dimineața.
Îi părea rău pentru ea și o suna des. Într-o zi chiar a venit “în vizită” pentru a-și lua lucrurile pe care nu avusese timp să le facă.
– Te rog să nu te comporți așa, avem un fiu care crește”, a implorat tata. – Aveți idee cum va fi pentru el să rămână fără mama lui?
– Tu ai spus că pot pleca, așa că care e problema acum?! În timp ce mă învinovățeai pe mine pentru toate necazurile, nu ți-a păsat ce părere are fiul tău despre asta, iar acum e prea târziu! Cultivă-ți singură fericirea, – a tăiat ea.
Auzind acest lucru de la mama mea a fost rănit și rănit, nu numai eu, ci și tata. A implorat-o literalmente în genunchi, iar ea a plecat oricum. L-am consolat pe tata după aceea, a fost prima și ultima dată când l-am văzut plângând.
– Este în regulă, vom trece peste asta”, a spus el. “Suntem puternici, suntem uniți, ne vom pune familia pe picioare.
Fără mama mea, casa era mai liniștită. Certurile au încetat, tatăl meu a învățat să muncească, precum și să se odihnească în pace. Trăiam suflet lângă suflet, nu ne certam sau ne certam niciodată, noi doi eram bine. Tatăl meu m-a trimis la universitate și a participat la nunta mea.
Mă obișnuisem să trăiesc fără mama și nu mai aveam nevoie de ea, când a aflat undeva numărul meu de telefon și a început să mă roage să mă vadă. Și-a amintit că avea un fiu și a început să se ofere să mă ajute.
– Soțul meu este bogat, iar eu dețin un salon de înfrumusețare. Pot să vă ajut financiar sau măcar să vă angajez soția. Ea stă acasă 24 de ore pe zi cu copilul. Pun pariu că nu ai bani pentru nimic. Iar tatăl… ce te aștepți de la el? E tot un bețiv?
Nu mi-a plăcut deloc tonul ei disprețuitor și aroganța. Și tatăl meu muncea, iar eu și soția mea aveam destui bani pentru orice.
– Nu e nevoie. Tata m-a învățat să nu accept ajutor de la străini, i-am răspuns. – Și avem de toate. Nu m-aș fi hotărât să am un copil dacă nu aș fi fost sigur că îl pot întreține și crește. Sunt un soț și un părinte responsabil.
Mama mea a încercat să mă “înțeleagă” timp de luni de zile, dar a renunțat când nu am lăsat-o nici măcar să se uite la nepotul meu, insistând că suntem străini. Uneori, cei mai apropiați oameni sunt înstrăinați și devin străini, iar oamenii pe care i-ai cunoscut nu cu mult timp în urmă, precum soția mea și băiețelul meu, devin cei mai apropiați. Principalul lucru este să purtăm acest lucru de-a lungul vieții, așa cum facem eu și tata, să nu pierdem această apropiere.