RO

Mă numesc Adrian Pavel. Am patruzeci și doi de ani. Cresc singur o fată de cincisprezece ani pe o fermă

Eu n-am crezut niciodată în semne. Trăiesc de doisprezece ani în Cluj, lucrez ca inginer de sunet la

Eu nu cred în zodii, dar ziua aia de joi părea desenată de un copil nervos cu creionul roșu.

Pe Rodica am cunoscut-o într-o dimineață de august, la piața din Obor. Stătea pe o lădiță întoarsă, cu

N-am crezut niciodată că o să fiu eu cel care spune asta. Dar da, frate, mama a plecat. Și nu s-a întors.

Alina avea patruzeci și șase de ani și ieșea la o întâlnire nu cu emoția fetei de liceu, ci cu curiozitatea

Drumul de la aeroportul Otopeni până acasă, în Cotroceni, mi-a luat patruzeci de minute. Șoferul de taxi

Lucrez ca fotograf de zece ani, dar așa ceva nu am văzut niciodată. Comanda a venit prin recomandare

Lucrez în restaurantul ăsta de paisprezece ani. Am început ca ospătar, acum răspund de sală.

Mama lui Andrei a stat în ușa salonului de la Maternitatea Giulești vreo zece secunde înainte să intre.